Mă bântuie de vreo săptămână articolul asta și nu am reușit să nu-l scriu :-). Fix acum o săptămână am fost la film cu doua prietene la „Ascensiunea lui Jupiter” . Film american în toate splendoarea frumos realizat … care mie sincer mi-a plăcut. Pe foarte pe scurt, EL, tip dur, frumos, trist, neînțeles, singuratic, amalgamat genetic, vine din Univers să o salveze pe EA, stăpână Pământului, re-întrupată intr-o menajeră de origine rusă spălătoare de WC-uri. Poveste cu un final predictibil și de Hollywood….. EA nu se poate abține să se îndrăgostească de EL și fericiți zboară, la propriu, deasupra CHICAGO-ului.
După terminarea filmului, am ieșit din sală împreună cu un grup de 3-4 tineri intre 25-35 ani și l-am auzit pe unul dintre ei spunând cu amărăciune în glas: „Măi să fie, uită-te și la asta ce s-a mai luptat să o salveze și ce-a alergat după ea printre stele….”
Într-un prim moment, m-a bufnit râsul și apoi m-am întristat dându-mi seama ce presiune fantastică pune societatea pe noi prin tot felul de invenții, povești care creează tipare despre tot.
Bărbații ar trebui să fie puternici, salvatorii domnitelor la ananghie, să nu plângă sau să se plângă niciodată, să nu fie vulnerabili, ………
Nici pentru femei nu e mai ușor. Femeile ar trebui să fie super-puternice, lucrând în mulți-naționale (60 de ore/săptămâna), super-gospodine, cu un soț neapărat mișto și bogat, cu 2-3 copiii, cu coafuri, unghii și siluete perfecte sau fie de genul papusi gonflabile care arată toate cam la fel…., fard portocaliu pe fata, unghii false, sâni falși sau îndesați în sutiene push-up.
Ideea e ca societatea nu este interesată să fim noi ce suntem, ci oferindu-ne exemple/modele, ne face să începem să jucăm diferite roluri pentru a ne incadra în aceste tipare…..
Atât timp cât încercam să fim cineva NU putem fi NOI înșine.
Același lucru și cu dragostea…… ni s-au turnat atâtea povesti despre ce e dragostea, încât de cele multe ori în loc să vedem ce creează pentru noi ceea ce simțim fata de persoana pe care zicem ca o iubim, ne ghidăm după lucrurile pe care le-am decis noi că înseamnă dragostea și de ce iubim sau nu pe cineva.
Dacă ne gândim o clipă, pentru fiecare dintre noi iubirea înseamnă altceva, înseamnă ce am decis la un moment dat că este IUBIREA, propriile noastre tipare, propriile noastre etaloane, funcție de care ii judecam pe cei cu care interacționăm: el/ea face ceva …aha …. decidem că mă IUBESTE sau o/îl IUBESC, el/ea nu face ceva …aha …. decidem că nu mă IUBESTE sau nu o/îl IUBESC.
De multe ori după ce partenerul ne declară iubirea ne așteptăm să se comporte conform scenariului nostru, iar în cazul în care nu o face, ne creează confuzie și de aici pană la „Dacă mă iubea nu făcea așa ceva” și pană la despărțire mai este foarte puțin……
Cum ar fi dacă am renunța la toate poveștile pe care ni le tot spunem despre ce înseamnă iubirea, la toate tiparele după care ii judecăm pe alții și care ne trimit care concluzii de genul: IUBIREA pentru mine însemna ……………… , dacă el/ea face sau nu face …… însemnă că mă iubește sau nu mă iubește……
Cum ar fi dacă IUBIREA în loc să te limiteze, constrângă, să te face confuz ar însemnă de fapt expansiune, libertatea de a fi cine ești cu adevărat tot timpul, ușurință, bucurie, a fi una cu tot și cu toate fără nicio judecată și separare.
În loc de concluzie, tot ce funcționează pentru voi și face mai liberi, mai fericiți și aduce sens și ușurința în viața voastră e…… ce alegeți voi să fie :-).
