Access Bars, Romania, Agnes Toma

Ziua în care mi-am înțeles mânia

Trebuie să recunosc. Devenisem o persoană furioasă. Super furioasă. Eram ca o oală sub-presiune pe care dacă o atingeai foarte ușor exploda.

Eram într-o relație cu un om care mă judeca constant…. nimic din ce făceam nu era bine și mai mult decât atât, îmi transferase absolut toate alegerile pe care le aveam de luat în relație ca după aia să aibă ce să critice.

Pe scurt, am ieșit din acea relație și am început să îmi tot pun întrebări despre cum aș vrea să fie viața mea și să las să vina diverse către mine, fără să le judec. Să văd și să îmi experimentez ce îmi aduc ele.

Așadar, am experimentat diverse, după care am descoperit Access Consciousness. Ce înveți acolo din prima este să chestionezi orice gând, sentiment, emoție, senzație corporală, practic tot ce vine către tine, prin tine și în tine,  să vezi ce e dincolo de fiecare dintre aceste chestii care apar. Și să nu îți răspunzi, ci să fii perseverent și atent. La un moment dat o să ai o conștientizare, o să te trăsnească cu viteza fulgerului când te aștepți cel mai putin și poate în cele mai neașteptate locuri :-).

Il auzisem pe Dain Heer, ca furia este de fapt o potența pe care o suprimi, dar totuși nu mm prinsesem ce suprimam  acum, eram într-o altă relație, când, din când în când mânia începuse să își scoată nasul :-).

 Azi dis de dimineață, m-a străfulgerat. Mânia pe care o simțeam de fapt era lacătul pe care îl pusesem peste cine eram, peste puterea creatoare pe care o aveam, peste puterea de manifestare pe care mi-a blocasem pentru a fi înțeleasă, iubită și acceptată de cei din jur.

Dintr-o dată, s-a făcut lumină, și am privit cu alți ochi, diverse etape din viața mea. După ce am ieșit din anumite relații, am înflorit din toate punctele de vedere, inclusiv fizic și creativ.

Explorând alte momente în care m-am enervat foarte tare, am constatat că au fost cele în care cei din jurul meu, au decis, uneori cu intenții onorabile, din punctul lor de vedere să mă “ajute”. Să ce? Să fiu mai acceptabilă din punctul lor de vedere :-), să încap în cutiuța lor, în ce deciseră că sunt sau pot fi, trebuie să am sau sa fiu.

Asa că îî momentul ăsta, ii mulțumesc  mâniei pentru că a fost un indicator pe care nu l-am înțeles până azi.

Ce este în regulă cu tine și nu te prinzi?

Puneți-vă întrebări indiferent de ce apare în viața voastră, fără nicio concluzie.

O întrebare îți va aduce conștientizare, va deschide ușa către propria ta potență, puterea ta, întregul tău potențial. Răspunsurile, ale tale sau ale altora, ideile sau numește-le oricum vrei, nu te apropie de cine ești cu adevărat , ci de cine crezi tu sau cred alții, că ești sau ar trebui să fii.

Sunt recunoscătoare lui Gary Douglas, disponibilității lui de a pune o întrebare cu care a început totul. Nu numai pentru mine, ci pentru din ce în ce mai mulți oameni de pe planetă.

Puterea alegerii sau parenting diferit

Puterea alegerii sau parenting diferit

Zilele astea au tot apărut în jurul meu oameni vorbind despre copiii sau adolescenți de care se plâng părinții, că nu fac nimic, că nu au prieteni, că nu știu ce vor, nu fac lucruri elementare: cum ar fi să mănânce sau să se spele dacă nu sunt “împinși” de la spate, etc…. sau pentru care aleg părinții absolut orice…că deh știu ei mai bine. Copiii lor, ce să vezi, sunt altfel decât în manualele de parenting.

Mi-am adus aminte de o prietenă care are un băiat, acum mare (are vreo 25 de ani, acum)  și care zi de zi, până la 14 ani, a fost hrănit, spălat, controlat, nu a fost lăsat să plece într-o tabără sau la bunici la țară… pentru că: dacă nu mănâncă? dacă nu se spală? dacă nu…? dacă nu….? Același copil, când avea în jur de 15 ani, era blamat că nu e în stare să își facă un ou fiert singur…. cu toate ca nu fusese învățat sau lăsat să aprindă aragazul măcar odată…

Văd că tiparul ăsta se tot repeta, și mai întreb dacă părinții sunt conștienți că din dorința excesivă de a-și proteja copiii nu le dau voie să învețe să aleagă pentru ei.

A alege ceea ce e bine sau potrivit pentru tine e ca un mușchi care se antrenează și crește în timp. A învăța să îți asculți instinctele și ceea ce știi din interior că ți se potrivește este de asemenea ceva ce crește și se dezvoltă în timp. Printr-o practică constantă, zilnică. Până când a alege ceea ce e potrivit pentru tine devine un mod normal de funcționare.

Copilul lor chiar dacă are o vârstă biologică mică și are un corpușor mic și firav, este ființă infinită, care poate percepe energia momentului pe loc. De multe ori, nefiind încărcați de atâtea puncte de vedere, concluzii și judecăți ale altora sunt mult mai conectați la ceea ce se întâmplă sau se va întâmpla.

Eu am fost așa ca și copil, hipersensibilă și mi-am dat seama destul de repede că nu sunt ca ceilalți. Am început să le spun celor din jur ceea ce cred că se va întâmplă în diferite situații…..  și se întâmplau 🙂 niște coincidențe. Rezultatul a fost de multe ori ca mi s-a spus ca “cobesc” nefiind în stare să explic logic ceea ce știam. Bineînțeles, eu eram de vină :-).

Toți avem, inclusiv copiii, percepții infinite! Cel mai mare dar pe care îl puteți face copiilor voștri este să îi lăsați să învețe aleagă singur. Să îi incurajați să aleagă pentru ei, începând cu lucruri mărunte.

Mi-a plăcut mult cum procedează o prietenă cu fetița ei… o lasă să aleagă… cu ce să se îmbrace, ce să mănânce, ce jucării să își ia de pe raft, dacă să facă sau nu o activitate, cu cine să se joace. Rezultatul este că fetița se îmbracă foarte feminin și elegant, este sănătoasă și arată superb, are jucăriile care îi plac și se joacă cu ele mult timp.

Incurajați-i să fie atenți în jur și să vadă ce și cum se simt în prezența oamenilor. Dacă nu le plac anumite persoane din familie sau din anturaj, nu îi obligați să îi accepte. Nu toți oamenii sunt așa de benefici cum vrem noi să credem noi că sunt. Chiar dacă se presupune că ne iubesc și ne vor binele. Sunt multi oameni toxici, bunici sau bone, cărora le încredințați copiii. Observați copilul în interacțiunea cu acea persoana.

Cea mai buna cale de a-i știi în siguranță este de a știi că vor pleca sau vor cere ajutorul atunci când se simt în pericol. Faceți-i prietenii voștri. Incurajați-i să vă ceară ajutorul și nu îi certați sau judecați dacă o fac.

Ei chiar sunt diferiți decât noi! Incurajați-i să recunoască că sunt diferiți, să iubească tocmai faptul că nu sunt ca toată lumea și să folosească asta în avantajul lor. Să fie modul lor de a fi. Să își construiască o viață alegând ceea ce e mai potrivit pentru ei.

Când ești pe calea ta, calea te răsplătește.

Incurajați-i să se asculte, să vă povestească experiențele lor și puneți-le multe întrebări, despre tot și toate. Întrebați-i mereu: Ce știi despre asta?

Vor învăța să devină proprii lor experți, în ceea ce e bine pentru ei, ce creează mai mult pentru viața lor, vor învăța să își asculte corpul, să se iubească. Amintiți-le cât de minunați sunt! Zilnic 🙂

Dați-le aripi, nu le retezați prin judecățile și punctele de vedere ale așa zișilor experți în parenting.

Vor crește ca niște oameni conectați la viață, la corpurile lor și la tot ceea ce îi înconjoară.

Vor fi deveni PUTERNICI, nu prin forța  mușchilor, ci prin recunoașterea și acceptarea a ceea ce SUNT cu adevărat.