M-a “lovit” o conștientizare sau mai multe…. Am intrat intr-o energie care mă copleșea și chiar nu reușeam să mă adun. Vorbesc cu prietena mea Octavia care mi-a zis : “Daca nu ar fi un text, ci o mâncare de linte, cum ai proceda?” Eu am răspuns : “ Aș pune ingredientele pe rând”.
Am suflecat mâinile și mă apucat…. de preparat.
In ultima perioadă am lucrat cu convingerile mele în ceea ce privesc banii și le-am cercetat, curățat, și tot prelucrat……
O alta chestie care mă frământa profund este relația pe care o am mâncarea care este de genul „dragoste-ura” deoarece pe de o parte iubesc tot ce e legat de mâncare: să o vad, să o miros, să o gust, să o gătesc ( prietenii zic ca sunt un fel de Jamie Oliver amestecat cu oameni pasionați de gătit), mereu curioasă în ceea ce privesc alimentele de orice fel și proveniența, pe care le combin în diverse feluri….. iar pe de altă parte o urăsc pentru că uneori mă îngrașă.
Pe de alta parte pornind în a întreba ce vrea corpul meu când îl întreb ce vrea să mănânce de multe ori zice…………….NIMIC sau diverse chestii care nu le-as mânca dintr-o varietate de motive.
La fel și azi când pe la ora prânzului, il văd pe colegul meu care se pregătea să plece să-și cumpere ceva de mâncare și ii zic și eu din obișnuință să-mi cumpere ceva… Zis și făcut…. Deschid casoleta în care e mâncarea….. și parcă nu aș mânca nimic, dar un impuls interior mă face să gust după care am intrat intr-un film în care am înfulecat tot din casoleta……….. După ce am terminat…. am început să mă întreb ce e starea asta și mai puternică decât conștientizarea și care mă bagă intr-o transa în care practic mă anulează pe mine, cea care alege conștient….. Si atunci o văd de maica mea care nu numai ne obliga pe mine si pe fratele meu să mâncam TOT din farfurie, indiferent de cât era porția și în orice situație, dar și dacă cumva refuzam o mâncare pe diverse motive, nu ne mai dădea nimic de mâncare, întorcea farfuria cu fundul în sus, ne punea să stăm cu mâinile la spate, asistam la cum mănâncă ceilalți după care la sfârșit mulțumeam pentru masa ( n.a. cu toate că nu mâncasem nimic) și ne duceam la culcare nemâncați. Ia uite de unde s-a născut povestea de dragoste și ură …. Așteptam cu bucurie și frică fiecare masă, dacă ne place bine, dacă nu…..
Bine, bine asta cu mâncatul a tot ce e în farfurie, ce e cu asta? De ce nu pot să mă opresc înainte de a o goli? Ei, bine, da, mâncarea costă bani și practic a lăsa mâncare în farfurie e ca și cum ai renunța și arunca bani. Dacă arunci bani, nu o să mai ai, și dacă nu o să mai ai bani, nu o să iți mai poți cumpăra mâncare și așa mai departe……. Ei bine DAAA, mănânc bani de frică să nu-i arunc la coș. Si apoi ii depozitez nu în cont, ci în corp.
Mi-am adus aminte și de copilăria mea din perioada comunismului când mâncarea era puțină, banii existau, dar nu aveai de unde să cumperi decât dacă stăteai la cozi interminabile și/sau aveai „relații”.
De multe ori că intru în panică când nu am mâncare în casă…… Reacție pe care nu o am când nu am cash.
Ce sunt banii pentru voi? Cu cei ii asociați? Dar mâncare? Ce decizii ați luat?