Eu cred că a trăi “aici și acum”, a percepe mai mult din realitate inseamnă de fapt a devenit conștient de noi dimensiuni ale realității, de posibilitățile infinite pe care le ai la îndemână.
Pentru a percepe mai mult din realitate, am căutat o „cale” sau un instrument care ridică toate vălurile ce îmi acopereau ochii, dărâmă zidurile de apărare pe care mi le-am construit și șterge programele din care am realizat că funcționez.
Cum ar fi dacă v-aș spune că există o baghetă magică care poate transforma orice arie a vieții voastre?
La prima clasă de Bars am primit o astfel de baghetă magică. Când am auzit-o prima oară, am rămas cu gura căscată. În urechile mele a sunat ca atunci când în copilărie am auzit HOCUS-POCUS PREPARATUS sau ABRACADABRA. Suna atât de ciudat încât mintea mea se blocase. Era imposibil să emit vreo judecată sau concluzie despre asta. Suna așa “Right and wrong, good and bad, POC and POD, all nine, shorts, boys and beyonds”®.
Această înșiruire de cuvinte se numește fraza de clarificare. Spunând toate cuvintele astea, mintea în care se găsesc toate răspunsurile este “scoasă din circulație”, dată la o parte, iar tu devii liber să te joci :-). În acele momente poti accesa profunzimea realității în care trăiești, devii conștient.
Această “formulă” scoate la suprafață pentru a fi eliberate energiile limitărilor din zonele în care creezi inconstiență (incapacitatea de a vedea) și a judecăților legate de o situație anume și care te mențin blocat într-o realitate pe care încerci să o schimbi și nu reușești.
O puteți folosi pentru a schimba aproape tot ceea ce va tine blocat, limitat sau legat!
Cum funcționează fraza de clarificare Access Consciousness?
Punctele de vedere despre viața ne creează realitatea, creând astfel ceea tot ce apare în viața noastră. Partea frumoasă este că avem capacitatea de a-ne schimba punctul de vedere cu privire la orice. Prin simpla schimbare a punctului de vedere, realitatea și viața noastră va începe să apară diferit.
Când decidem că vrem să distrugem și să decreăm ceva despre care am decis cândva când că este dificil, fraza de curațare ia acea energie, și se întoarce în timp în prima clipa în care am decis ca acel ceva este greu, indiferent dacă a fost în această viață sau cu multe vieți în urmă și o șterge ca și cum această decizie nu a fost niciodată făcută, ca și cum nu ar fi existat. Apoi, toată energia generată de aceea decizie se transformă gradual în toate viețile și brusc viața prezentă începe să se schimbe. Dintr-o dată multe sau toate lucrurile influențate în trecut de acea decizie, încetează să existe și ceea ce decisesem cândva că ne este dificil acum devine ușor.
Da, este probabil, unul dintre cel mai ciudate lucru pe care le-ati auzit vreodată! Și funcționează eficient de fiecare dată!
Vă invit să vă jucați cu acest instrument magic, încercați-l și vedeți ce se întâmplă. Nu trebuie să crezi în acesta frază pentru ca aceasta să funcționeze.De fapt nici nu trebuie să spuneți cuvintele neapărat în ordinea de mai sus, ci doar să spuneți toate cuvintele. Efectul va fi același.
Vi se pare prea simplu să funcționeze? Ce-ar fi dacă nu numai chestiile complicate ar funcționa pentru tine? Dacă poti obține rezultate maxime cu eforturi minime?
Cum ar fi dacă ai permite să lași ceva să funcționeze, fară știi cum funcționează? Sunt atâtea lucruri în Univers care funcționează chiar dacă tu nu le înțelegi….. Eu cred că importantă este dorința ta de a schimba ceva în viața ta.
Nici măcar nu este relevant să identificați limitarea sau problema, cât de veche e, când anume ați luat o anume decizie sau cine vă făcut să credeti ce a creat acea limitare. Când vă dați seama că aveți o limitare sau o problema într-o anumită zona din viață nu trebuie decât să spuneți aceasta frază.
Right and Wrong, Good and Bad
Ce este bun, perfect, corect despre asta? Ce este greșit, rău, deplorabil, defectuos și îngrozitor la acest lucru? Ce e corect și gresit, bun sau rău? Când concluziom că ceva este greșit sau rău încercăm să-l schimbăm, dar în cazul în care decidem că este corect sau bine nu mai suntem dispuși să schimbăm nimic ceea ce ne facem să se blocăm într-o anumită situație.
POC
Este punctul de creare al gândurilor, sentimentelor și emoțiilor imediat anterioare oricărei decizii.
POD
Este punctul de distrugere, imediat următor momentului in care ai luat acea decizie și țn care ai început să te distrugi/limitezi încercand să menții acea decizie/limitare în viața ta.
All nine
Sunt 9 straturi de materie pe care fraza de curățare Access Consciousness le curață energetic.
Shorts
Înseamnă ce este semnificativ/nesemnificativ despre asta și care este pedeapsa sau recompensa pentru ce am decis.
Boys
Sunt niște sfere nucleate energetice, pre-verbale. De câte ori nu ni s-a spus să dam de miezul problemei, și am tot încercat curătând ca foile unei cepe și nu am reușit să-i dăm de miez…. Asta deoarece după ce am tot curățat, nu ne-am ales decăt cu o gramadă de lacrimi :-). De ce? Pentru că nu este o ceapă, ci sunt niste structuri energetice concentrice, pe care după ce le spargi prin diverse metode (afirmatii pozitive, etc) în câteva zile se refac și ai senzația că nu ai ajuns nicăieri, asta deoarece nu ai distrus cauza ( POC and POD).
Beyonds
Sunt acele senzații și sentimente pe care le avem în corp într-un moment anume și care ne paralizează. Când într-o anumită situație ” te simti paralizat”, ți se oprește inima, ți se taie respirația sau nu mai vezi nicio iesire/posibilitate este un beyond care te ține prizonier și te impiedica să fii prezent.
Right and wrong, good and bad, POC and POD, all nine, shorts, boys and beyonds”®
Frumusetea, magia și puterea frazei de curățare Access Consciousness este capacitatea sa de a șterge lucrurile ascunse de care nici măcar nu suntem conștienți că ne țin blocati!
“Veți putea să vă creați o nouă realitate. Asta este modul în care veți putea incepe sa creați ceea ce v-ar place să alegeti și să anulați tot ce nu ați fost capabili să alegeți. Este modul în care veti ieși din orice situatie blocantă.” Dr. Dain Heer