ÎNTREBAREA SAU ACEA BĂTAIE CARE ÎȚI VA DESCHIDE TOATE UȘILE

Presentation21

Am avut următoarea conştientizare: sistemul educaţional care ne-a format, societatea în care trăim sau chiar cei care ne-au crescut ne-au inoculat ideea că:

  • în cazul in care pui  prea multe întrebări eşti prost, incomod, obraznic sau neascultător, şi/sau
  • la orice întrebare, trebuie în mod obligatoriu să găseşti  răspuns, iar răspunsul trebuie să fie pe placul tuturor sau în concordanţă cu diverse norme/ învăţături, etc.

Pentru mine a avut ca efect de cele multe ori reprimarea impusului natural pe care îl avem toţi, copii fiind, de a întreba neîncetat, până când părinţii, obosiţi de valul nestăvilit de întrebări pe care îl pun copiii, oboseau să ne răspundă, ignorându-ne sau, mai rău, certându-ne. Cred că toţi ştiu despre ce vorbesc, fie că îşi amintesc din copilărie, fie că au la rândul lor copii. Mi-am dat seama, observând copiii, că pentru ei a pune întrebări este de fapt o joacă şi că de fapt ei nu urmăresc răspunsul dat de părinţi, trecând cu viteză la următoarea întrebare şi tot aşa. Copiii, cu intuiţia lor fantastică, au realizat că întrebarea de fapt lansează în Univers energia care schimbă starea existentă. Nu de puţine ori, ca adult, atunci când m-am întrebat ce aş putea face într-o situaţie anume, au apărut „din senin” situaţii, oameni, idei care chiar m-au ajutat să schimb ceva.

Scopul întrebării nu este răspunsul, ci de a te face conştient” este ceea ce spune Gary Douglas, fondatorul Access Consciousness®, de a te ancora în prezent, de a „vedea” infinitele posibilităţi din jurul tău, de a-ţi deschide ochii şi a vedea lucruri pe care mintea ta te impiedica să le vezi. Mintea este cea care pălăvrăgeşte neîncetat, care îţi spune ce poţi şi ce nu poţi să faci în funcţie de gândurile, ideile, atitudinile, deciziile şi convingerile pe care le are despre orice şi, precum bine ştiţi, mintea este neobosită. Întrebarea te scoate din mlaştina în care te-ai singur  împotmolit şi te împiedica să mergi mai departe. Întrebarea, am conştientizat, este de fapt acea cerere, căutare, bătaie care „pune” în mişcare energia, este invitaţia schimbării în viaţa ta. Cum scrie şi în Biblie – ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7.7). Unul dintre cele mai mari beneficii pe care le-am dobândit  prin Access BARS a fost înlăturarea auto-criticii, a pălăvrăgelii neîncetate a minţii şi revelaţia faptului că totul în viaţă este alegere, înţelegând că poţi alege continuu fără a rămâne blocat în stări şi situaţii pe care le consideram până atunci fără ieşire.

Chiar şi în situaţii care par fără speranţă, avem permanent posibilitatea de a alege modul de a acţiona sau de a reacţiona, iar conştientizarea acestui lucru mi-a dat un sentiment de libertate şi de bucurie. Chiar şi atunci când nu fac o alegere, ştiu că sunt liberă să fac sau nu oricând o altă alegere. Aceasta mi-a schimbat viaţa. Am înţeles că a nu alege este în sine o alegere.

Când înţelegem asta devenim liberi cu adevărat, stăpânii propriei vieţi. Ne redobândim puterea personală. Cum poate fi şi mai bine decât atât?

Vă invit să vă schimbaţi viaţa. Depinde doar de voi………..

Vă puteţi juca cu următoarea întrebare: „Cum poate fi şi mai bine decât atât?” în orice situaţie, fie bună, fie mai puţină bună din viaţa voastră şi veţi vedea ce cadouri vă va face Universul.

Dr. Dain Heer, co-creatorul Access Access Consciousness® vă explică în videoclipul de mai jos.

Tags: No tags

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.